Cinci moduri în care poți susține reziliența emoțională a copilului tău.
Când îi descriem pe copii ca fiind rezilienți avem în minte ușurința cu care ei revin la normalitate după evenimente cu impact emoțional puternic, spre exemplu cât de ușor se vindecă după o traumă sau cât de repede se pot adapta unei schimbări.
În sens practic reziliență influențează cât de rapid se adaptează un copil la începerea grădiniței, la schimbarea unei școli sau mutarea într-un oraș nou, cum face el față unui profesor intimidant sau nedrept, cum țin piept unui bully, cum reacționează la respingerea socială sau cât de ușor acceptă să nu primească ceea ce își dorește.
Reziliența este ceea ce îl ajută pe copil să navigheze prin micile și marile provocări pe care le întâmpină.
Gradul de reziliență diferă de la copil la copil, așa cum diferă și caracteristicile fizice, rezistența la efort, răbdarea, dispoziția și așa mai departe.
Cercetările sugerează că oamenii rezilienți sunt optimiști, altruiști, de multe ori sunt credincioși sau deschiși către spiritualitate, au o imagine de sine pozitivă și stimă de sine crescută, pot tolera frustrarea destul de bine și au mecanisme bune de reglare emoțională.
Ce știm despre toate aceste este faptul că unele componente au la bază trăsături înnăscute, altele pot fi influențate prin învățare.
Iată câteva feluri în care îți poți susține copilul:
1. Ajută-l să își îmbunătățească capacitatea de reglare emoțională.
Mecanismele de reglare emoțională sunt una dintre cele mai sofisticate achiziții pe timpul dezvoltării și unul dintre pilonii cei mai importanți ai sănătății mintale. Capacitatea de reglare emoțională descrie abilitatea copilului de a identifica și gestiona emoțiile și se formează în primii ani de viață. Pentru dezvoltarea sănătoasă a mecanismelor de reglare emoțională este nevoie de prezența și consecvența adulților din viața celui mic. Felul în care ele se construiesc influențează modul în care copilul relaționează cu ceilalți copii și adulți și constituie o bază pentru formarea empatiei.
Cu cât este copilul mai mic, cu atât are mai multă nevoie de prezența părinților pentru a se adapta emoțional provocărilor.
Ce poți face pentru copilul tău? Fii prezent, nu doar fizic, ci caută să ii observi reacțiile, să ii înțelegi emoțiile, să încerci să identifici care este nevoia din spatele unui comportament și să traduci copilului propria sa experiență emoțională. Vorbește-i copilului despre observațiile tale, spune-i ce îți imaginezi că simte, oferă-i spațiu să manifeste emoțiile până când trec și căutați împreună soluții pentru ameliorare atunci când se simte pregătit. Dacă este suficient de mare și deja vorbește, încurajează copilul să folosească cuvinte pentru a descrie ce simte.
Folosirea limbajului activează acele părți din creier mai evoluate, cele care răspund de reglarea emoțiilor și în felul acesta copilul poate ieși mai ușor din starea automată de „luptă sau fugi”.
2. Încurajează gândirea pozitivă și încrederea.
Se pare că optimismul are o componentă înnăscută, sunt oameni care în mod natural au o dispoziție mai bună, dar există o latură semnificativă pe care o putem influenta cu practică intenționată. Îl poți antrena pe copilul să vadă într-o întâmplare dincolo de aparente, să identifice lucrurile învățate, să vadă partea plină a paharului.
Ce poți face pentru copilul tău? Pentru a-i spori încrederea îl poți ajuta să stabilească care sunt obiectivele lui într-o situație provocatoare, ce își dorește să obțină sau ce este important pentru el sa evite. Tot împreună puteți caută mai multe rute pentru a ajunge unde își dorește. Învață-l să nu abandoneze rapid, ci sa caute modalități alternative prin care poate obține ce are nevoie.
3. Susține copilul să învețe din experiențele trecute și să folosească ce a învățat în situațiile noi.
O parte din succesul oamenilor vine din faptul că pot extrage lecții și soluții din întâmplările din trecut ca să le aplice din nou în situațiile noi.
Cum poți face asta? Practică alături de copil realizarea asocierilor, fluiditatea gândirii, ajută-l să găsească similarități și diferențe între situații, să exerseze mental ce soluții mai vechi pot fi folosite. Când copilul are o supărare sau o îngrijorare faceți un obicei din a vă întreba dacă ați mai trecut prin ceva asemănător vreodată, amintiți-vă împreună ce a fost atunci de folos.
4. Contribuie la clădirea unei imagini de sine pozitive a copilului.
Cu cât se cunoaște mai bine, cu atât copilul tău va avea mai multă încredere în forțele lui.
Este rolul adulților să îl ajute pe cel mic să înțeleagă că nimeni nu poate fi cel mai bun în toate și că fiecare are un domeniu unde este foarte priceput și multe altele unde este departe de a fi cel mai iscusit.
Ce poți face pentru copilul tău? Amintește-i că valoarea unui om nu este dată de aparențe, de note sau rezultate în general, că fiecare persoană are calitățile sale și talentele sale.
Învață-l să își găsească punctele forte, puterea, calitățile. Puteți face o listă cu toate acestea si să povestiți împreună despre cum poate fi folosită fiecare calitate în parte.
5. Modelele și eroii copilului au rol formativ.
Prezența modelelor are impact pozitiv asupra dezvoltării psihice a copilului, contribuie la matricea imaginii de sine. Procesul psihic de identificare este unul natural pentru copii, prin urmare având în jurul lor modele și fiind în contact cu imaginile investite pozitiv ale eroilor, motivația lor crește, la fel și încrederea în sine. Fiind înconjurați de prezența modelelor ei sunt stimulați și să își construiască un set propriu de valori.
Ce poți face pentru copilul tău? Amintește-ți că uneori modelele copilului sunt chiar oamenii din jurul lui. Nu trebuie să fie cineva faimos sau un personaj din filmele cu super-eroi. Poți fi tu, altă persoană din familie, un frate mai mare, medicul la care merge, un profesor sau antrenor. Creează pentru el un mediu în care să experimenteze cât mai mult, să întâlnească oameni noi și să învețe lucruri noi.
Citește-i povești sau vorbiți despre ce citește sau urmărește el. Întreabă-l ce admiră la personajele din cărțile, desenele și filmele preferate, chiar dacă ție nu ți se par cele mai valoroase producții. Asistă-l pe copilul tău să descopere care sunt valorile lui și amintește-ți că e normal să nu împărtășiți mereu aceleași gusturi. Nu în ultimul rând, ai grijă de tine, fă pentru tine lucrurile pe care ai vrea să le facă pentru el copilul tău când va fi adult, pentru că tipul principal de învățare al copiilor este unul implicit.
Ei observă, absorb și perpetuează ceea ce este familiar.
